de Ştefan Bostănaru

In viata, e frumos sa iti aduni
In jurul tau oameni, “nebuni “
Printre care sa pasesti,
Sa culegi cum vrei sa cresti,
Sa alegi ce vrei sa faci,
Sa stii de ai gresit… Sa taci,
Sa stii de vrei ajutor
Fara a ramane chior,
Sa inveti cand poti sa ii ajuti
Si sa stii cand, doar s-asculti.
E placut apoi de treci,
Sa stai, respiri si-apoi sa vezi
De e rau sau de e bine
Si ce-au luat ei de la tine.
In fiecare sezon al lui
Omul este ca un cui,
Se arata dur, luceste…
Pana mediul il loveste,
Si nu este voia sa
Pe cei din jur a-i alunga,
Timpul nu cruta pe nimeni…
Nici macar pe cei mai tineri.
Incercand s-acoperim
Amprente pline de venin,
Punem rana peste rana
Toate stranse sub o blana
Ce-ti permite-n asta lume
Sa fii privit doar cu parti bune.
Nu uita ce importanta
Are EU , de-l pui in fata
Cand gandesti legat de-o ata
Ce te schimba, ce te-agata
De o noua viziune,
De un nou drum in asta lume.
In fiecare anotimp al tau
Gandeste, nu fii erou…
Pune totul in balanta,
Priveste ce ai in fata,
Sa nu pariezi prea mult
Si apoi sa pierzi, nu e absurd!
Nu poti urca la infinit
Lasand in spate totul, mic…
Te mai impiedici de un ciot
Ce-ti poate aduce si noroc
Facandu-te sa iti pleci capul,
Sa te intorci, sa tai copacul…
In urma ta a proteja
Pe cei ce urma-ti vor calca.
De multe ori, a povesti nu are rost
Fiind doar spuma a ce-a fost
In adancuri ingropata
Sub noua blana, de-i purtata.


reality