de Ştefan Bostănaru

în timp aș vrea să mă întorc,
în vremuri nu de mult apuse,
când totul se trăia cu foc
în tinerețea ce se duse.

deschide-mi calea către tine
să mă întorc să te iubesc,
ca și cum ți-aș aparține…
și orb de-aș fi tot te găsesc.

pune punct și-ntoarce coala,
cum n-ai făcut-o niciodată
spălându-mi de pe suflet smoala
și fă-mă iar ca o fregată.

o forță a naturii ești,
ce-apare, stă și se ridică
lăsând în urmă doar povești
despre stări de dor și frică.

dintr-o suflare m-ai lovit,
doborându-mi universul,
spunând că dragostea a murit
și ăsta ne va fi apusul.

până-n sfârșitul lumii mele
am să râvnesc, am să te-aștept…
purtând în inimă doar numele
ce vreau să-l strâng cu foc la piept.

același eu te-aștept de-o vreme
fără ca timpul să mă șteargă
purtând scânteia prin extreme
prin gura lumii ce m-aleargă.

n-aveți vreun drept sa dați pe mine
toată vina din trecut!
decizia nu-mi aparține…
să pierd, s-o iau de la-nceput.

 

iStock_000012456491Small

Advertisements